Chirurgia piciorului

Uneori, oricât repaos ați făcut, oricâte anti-inflamatorii ați luat, câte exerciții de recuperare ați efectuat, antibiotic sau pansamente ați folosit, durerea sau rana de la picior nu a dispărut.

Dacă după toate încercările avute nu ați ajuns la confortul așteptat, chirurgia este o soluție de a elimina problema și a vă întoarce la o viată fără dureri.

Riscul mare de inflamație

Chirurgia piciorului diferă de toate celelalte chirurgii, lucru recunoscut chiar de către chirurgi. În primul rând, fiind în partea inferioară a corpului, gravitația favorizează edemul după orice intervenție. Neavând o inimă în tălpi care să retrimită înapoi la plămâni, sângele din picioare, tendința de stază venoasă favorizează edemul la acest nivel. În plus, la fiecare pas pe care îl facem, sprijinim toată greutatea corpului pe un picior, în timp ce îl ridicăm pe celălalt. Asta poate fi dureros după orice intervenție chirurgicală. Din toate aceste motive, după orice intervenție chirurgicală se recomandă repaos la pat și uneori picioarele mai sus decât abdomenul. Avem nevoie atât de mare de picioarele noastre, iar asta face recuperarea după orice intervenție foarte dificilă.

La ce să mă aștept?

Asta depinde de tipul de intervenție și de problema pe care o aveți. Chirurgia pentru o unghie încarnată are nevoie de 14 zile până la recuperare. O rană de mici dimensiuni la un picior diabetic are nevoie de 21 zile pentru vindecare. Rănile mari, suprainfectate, chiar cu procedura de aspirație Vivano și pansamente inteligente, are nevoie de 8 săptămâni pentru soluționare. Nu există o baghetă magică, pentru că dacă am avea-o, chiar am folosi-o cu Dumneavoastră.

Scopuri realiste ale chirurgiei.

Un aspect important este să înțelegeți scopurile chirurgiei. Uneori nu primează aspectul estetic, ci să scăpați de durere. Alteori, o infecție pune în pericol viața, mai ales pe fondul unui diabet zaharat, iar întârzierea chiar și cu o zi face diferența dintre succes și eșec. Complicațiile vasculare suprapuse pot genera la rândul lor alte complicații în procedurile chirurgicale și mai ales în recuperarea post-intervenție. Un lucru știm sigur: dacă medicul chirurg decide necesitatea unei intervenții, acest lucru se face după o analiză foarte serioasă și este o decizie extrem de responsabilă.

Oferiți-vă timpul de care este nevoie pentru sănătatea dumneavoastră.

Una din intubările cele mai des primite este legată de timpul necesar recuperării. La fel ca și Dumneavoastră, ne dorim să vă reîntoarceți recuperat cât mai complet și mai rapid la viața de dinainte. Pacienții deseori încearcă să se strecoare într-o fereastră de timp “problema cu piciorul”, considerând că și timpul de recuperare va fi lung și durerea persistentă. Dacă veți respecta cu strictețe instrucțiunile chirurgului și nu grăbiți lucrurile, recuperarea Dumneavoastră va fi mai rapidă și mai sigură.

Programați o evaluare pre-chirurgicală.

Am văzut, din păcate, atât de multe situații în care chirurgia a fost efectuată în urgență, fie din cauza neglijenței, fie din cauza așteptărilor pacienților că trece de la sine. NU, nu trece de la sine. Mai ales în cazul pacienților cu diabet, când persoanele nu simt durerea, orice leziune relativ mică deschide poarta infecțiilor grave, iar evoluția devine în doar câteva zile, amenințătoare. Dacă citiți aceste rânduri, aveți diabet și bănuiți cea mai mică problemă a picioarelor Dumneavoastră, solicitați un consult astăzi și completați Fișa Pacientului care ajunge la unul dintre chirurgii Clinicii de Podiatrie.